Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

         de Savu Popa

***

Poezia,

Această fractură de os

A realităţii.

***

Deschideam geamurile,

ieşeau

pe rând

sunetele,

mult zgomot

într-o casă

atât de mică,

furia

se zbătea aici,

un fetus în borcanul sub presiune.

Mâinile tale tremurând,

între rândurile

unei cărţi

aşterneau un scris întunecat,

absorbit de liniştea dinaintea

furtunii de păsări

din cartierul

chinezesc abandonat

în inima metropolei.

Aerul avea mişcările

unei gelatine în curs de formare,

mergeam pe urme

de zgârieturi

pe pereţi,

intram în subteranele

minţilor noastre,

ieşeam

din ce în ce mai resemnaţi.

***

Când scriu poezie

Mă joc de-a v-aţi ascunselea

Cu realitatea.

O certitudine e mai necesară uneori decât un pahar cu apă

Văd lucrurile altfel,

Privirea mi s-a eliberat

Din strânsoarea cearcănelor,

Iar imaginile au devenit tot mai clare,

Realitatea are baterii noi:

Combustie spontană,

Confruntări de idei

Duse pe planuri înclinate,

Accelerarea unor trăiri

Până când se ajunge la limita unor stări,

O paradă invizibilă a energiilor de pe întreg

Pământul,

Ideile importante ale omenirii în scădere

Ca rezervele de petrol.

Credibilitatea însingurării verificată online.

O certitudine e mai necesară uneori decât

un pahar cu apă

Imaginile tot mai clare,

Şlefuite de privirile noastre

Până când devin oglinzi.

În lipsa mişcării,

Între fiecare dintre noi

Ar apărea

Câmpuri minate.

***

Dimineaţa

Mintea mea

O pictură suprarealistă.

***

Noaptea

în somn

aud cel mai bine

că exist.

***

Dumnezeu

S-a gândit

Cu acest cer

Să lege la ochi

Universul orb.

© 2007 Revista Ramuri